joi, 13 august 2015

Omul,… care sfinţeşte locul

Aştern aceste gânduri, fiind „mânat în luptă” de sentimente deloc prozaice pentru că, în ceasuri de veghe, mă destăinui, sânt un romantic incurabil.
Poate că unii vor spune că romantismul nu are nimic comun cu ceea ce defineşte un om al oastei. Pardon! Nu am timp să vă enumăr câţi scriitori, poeţi, pictori, compozitori şi artişti de toate felurile au fost sau sunt militari de carieră. Deci, scriitorii şi poeţii să scrie, să cânte soliştii vocali şi instrumentiştii dar mai puţin, sau chiar deloc, cântăreţii!
Aşa că, fără a fi un artist, îi conjur pe colegii noştri sindicalişti, din Bucureşti şi de la filiale, fie şi după ce vor scăpa de vara dogoritoare, să mai vorbim şi despre noi ca oameni, nu numai despre noi ca pensionari.
Acum, când lunga vară fierbinte, cu ajutorul Domnului şi ca urmare a luptei cu stăruire şi îndârjire a sindicaliştilor militari, pensionari şi activi, ne-a ostoit cu răcoarea normalităţii, venind ca o compensare divină care a înlăturat lucrarea necuratului, suntem din nou ceea ce am fost, adică pensionari militari, conform Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, şi nu asistaţi sociali.
Va fi vreme să mai vorbim şi despre imperfecţiunea legii (în afara Providenţei nimic nu este perfect) dar azi mă gândesc că în viaţa asta şi în cea viitoare, creadă fiecare ce o vrea, materia nu înseamnă mai nimic fără spirit.
Interesul material, în ceea ce ne priveşte prezervarea şi apărarea dreptului la pensie în cuantumul stabilit potrivit legii la trecerea în rezervă, a fost „liantul integrator” (sună al dracului de comunist) care a adunat mii şi mii de pensionari militari sub pavăza S.C.M.D.-lui iar când acesta a dispărut (interesul) au plecat şi profitorii, unii spre „interesul naţional”, poate şi, în parte, pe fondul unei inconsecvenţe la nivel central în apărarea drepturilor statutare ale sindicaliştilor, „cenzurate” prin decizii neagreate de majoritatea membrilor de sindicat, asupra cărora voi insista într-un viitor mesaj.
Şi dacă, precum vine vorba, „omul sfinţeşte locul”, se mai întâmplă, din păcate mai rar dar mai bine decât deloc, ca şi „locul” să sfinţească omul.
Farmecul şi dominaţia spiritului asupra materiei, care undeva se contopesc pentru ca apoi fiecare, asemenea unei geneze cu forcepsul, să-şi urmeze drumul, ne face, de multe ori fără să ne dăm seamă, ca să mai fim, noi oamenii, împreună.
Aici, într-un capăt de ţară, la Reşiţa, Dumnezeu ne-a blagoslovit cu mai multe bune decât rele (am observat că pe vreme de caniculă, pădurea, apropiată de locurile în care căutăm odihna, este… frate cu românul), iar pe noi membrii de sindicat ne-a binecuvântat cu un preşedinte de onoare a cărui absenţă a resimţim în fiecare zi în care nu ne întâlnim.
Aşadar,… să purcedem la drum.
D-l g-ral bg.(r) Adrian MARINESCU, al nostru preşedinte de onoare, căci de domnia sa este vorba, face parte dintre acei OAMENI care fac mai mult bine într-un an, pentru semeni şi pentru posteritate, decât alţii într-o viaţă. Se spune că gradul de civilizaţie al unei naţiuni este dat media gradului de civilizaţie al fiecărui cetăţean care face parte din acea naţiune.
Este evident că dacă ţara ar avea parte de mai mulţi oameni morali, patrioţi, oneşti şi buni profesionişti (în S.C.M.D. au rămas mai mulţi oameni de calitate decât au plecat, de la plutonier la general, şi numai din lipsă de spaţiu şi pentru că nu am încuviinţarea acestora nu-i pot aminti) am fi un popor „Über alles”.
Domnul general, pentru că aşa mă adresez preşedintelui nostru de onoare, ne face ONOARE cu majuscule. Numai cei care ne cunosc ştiu că al meu „laudátio” este, în mod exclusiv, un sincer discurs de elogiere care nu ascunde nici un interes mercantil. Ce interes poate fi într-un apus de soare decât acela de a fura frumuseţea sa ca hrană pentru suflet!?
Dacă ar fi să amintesc toate lucrurile bune care îl caracterizează pe domnul general ar trebuie ca în fiecare zi să public câte un articol, aşa că, sub rezerva de a scăpa (sper să nu dau cu bâta-n baltă), prin sinteză, aspectele esenţiale care au caracterizat devenirea d-lui general, nu pot să nu constat că Dumnezeu a vrut şi a hotărât să se nască în anul de graţie 1936 pe plaiuri mioritice, adică în „dulcele târg al Ieşilor”, la un sfârşit de lună august, într-o zi de 25.
A îmbrăţişat cariera militară şi, cum puţini oameni sunt pe lume, a fost de trei ori şef de promoţie, respectiv ca absolvent al Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” – promoţia 1954, ca absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri de artilerie – promoţia 1957 şi absolvent al Academiei Militare Tehnice, specialitatea Armament – promoţia 1965.
Apoi, fiind un extraordinar profesionist, a deţinut funcţii dintre cele mai importante în sistemul naţional al industriei de armament, ca inginer şef la Baza 183 Sibiu, apoi comandant la Baza 135 Târgovişte, după care a fost Şef de Proiect şi Locţiitor al Comandantului Artileriei Forţelor Armate pentru Tehnica Nouă la M.Ap.N. iar de la 01.01.1977, timp de aproape 20 de ani, până la trecerea în rezervă, detaşat în Industria de Apărare, ca Director General al Întreprinderii Mecanice Reşiţa.
Sub conducerea sa au fost fabricate aproape 4.000 de tunuri de calibru peste 100 mm, în 13 modele. Toată artileria terestră a Armatei Române este fabricată la Reşiţa. O însemnată cantitate a fost exportată, participând cu rezultate remarcabile în misiuni de luptă pe diverse teatre de operaţii şi cu un însemnat aport valutar la bugetul României.
Ca specialist, d-l general este deţinător a numeroase certificate de inovaţii şi a 3 certificate de inventator, toate referitoare la utilaje şi tehnologii moderne pentru fabricaţia de armament.
Şi acum, acum somităţile în materie s-au pensionat, armata a fost desfiinţată iar fabricile de armament au fost închise.
Îmi aduc aminte că în luna martie 2011, când d-l preşedinte Mircea Dogaru a avut iniţiativa şi a participat la înfiinţarea Filialei Reşiţa a S.C.M.D., după discursul domnului general, auzind câte tunuri au fost fabricate la I.M.R., a tras o amară concluzie spunând, citez de pe hard-disk – ul personal: „Dvs., d-le general aţi fabricat tunuri iar din 1989 încoace, democraţii au dat tunuri!”
Se pune o întrebare de bun simţ: cine şi de ce a trădat România? Mulţi ştiu răspunsul dar poporului i se dă doar circ şi… ceva pâine.
Numai că d-l general, o flacără greu de stins, a continuat să se pună în slujba comunităţii şi a oamenilor iar în cele din urmă oamenii locului i-au mulţumit şi l-au omagiat.
După trecerea în rezervă (1996) s-a implicat în activitatea administrativ-edilitară a Municipiului Reşiţa. A fost consilier local, timp de două legislaturi (1996 – 2000 şi 2000 – 2004).
Activitatea de excepţie, cu grad de complexitate deosebită, contribuţia majoră la atingerea obiectivului strategic de mare anvergură – înzestrarea Armatei cu artilerie modernă din producţia internă, toate aceste elemente au fundamentat avansarea sa în grad de General de Brigadă (luna mai 2000, Monitorul Oficial, Partea I, nr.259).
Şi ca să revin la ce am început, domul general s-a distins în comunitate şi ca un om de litere şi a lansat, în seara zilei de 08.07.2015, volumul de memorii „Arme şi destine”, Editura Semne, Bucureşti, 2015, la librăria „Semn de carte” din Reşiţa.
Îmi permit să spicuiesc, de pe site-ul semndecarte, câteva dintre multele aprecieri făcute de oamenii de litere care au participat la lansarea cărţii. Astfel, deschiderea evenimentului a făcut-o Camelia Duca, directorul librăriei şi principalul organizator a vorbit „despre plăcerea cu care a citit volumul, descoperind că Adrian Marinescu a avut parte de întâlniri fabuloase, cu oameni care au intrat în istoria literaturii române”. Despre carte a vorbit şi Ada D. Cruceanu, care a apreciat că „volumul este pe de o parte memorialistic, pe de altă parte, aparţine istoriei literaturii. Aceasta pentru că Adrian Marinescu aduce informaţii inedite despre mari scriitori cu destinele cărora s-a intersectat. De exemplu, cu Nicolae Labiş a împărţit aceeaşi cameră de cămin, în clasa a VIII-a, iar cu Marin Sorescu a fost coleg de bancă la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Predeal”. A vorbit şi domnul general care, „cu excesivă modestie, a avut şi o răbufnire de orgoliu când a spus: »Tinerii de astăzi ar trebui să ştie că nu din cauza noastră trăiesc cum trăiesc, ci datorită nouă mai trăiesc, fiindcă, să recunoaştem, în mare parte încă mai trăim din realizările acelor vremuri blamate!«”.
Personal pot să adaug că „Arme şi destine” este mult, mult mai mult decât o carte de memorii, este însăşi viaţa, în diferitele ei ipostaze, este un tablou în culori pastel, cu nuanţe, uneori dure, de impresionism şi expresionism.
Şi pentru că trebuie să închei, în cele din urmă „locul” a fost recunoscător omului care l-a sfinţit şi prin H.C.L. Reşiţa nr.174 din 28.07.2015 i-a acordat domnului general Adrian MARINESCU titlul de „Cetăţean de onoare” al Municipiului Reşiţa „pentru contribuţia marcantă adusă comunităţii locale”.
Chiar dacă nu este locul acum, totuşi îmi aduc aminte că odată ni s-a cerut, de la nivel central, să facem propuneri pentru acordarea de medalii sau decoraţii membrilor de sindicat reprezentativi ai S.C.M.D. şi noi, propunându-l pe domnul general, am constatat că… tăcerea a acoperit demersul.
Am plăcerea, respectând proporţiile, să închei cu optimism şi să spun că în anul 2011 domnul general a acceptat, şi-i mulţumim pentru gestul său onorant şi dezinteresat, să fie preşedintele de onoare al S.C.M.D., Filiala Reşiţa.
Să ne trăiţi domnule general, să mai scrieţi şi să fiţi lângă noi,… poate va veni vremea să mai fie nevoie de tunuri!
Cu stimă ,
Preşedintele S.C.M.D., Filiala Reşiţa
Col.(r) Marin Buţiu